Selecționerul Răzvan Lucescu se confruntă cu serioase probleme în ceea ce privește alcătuirea unui prim „11” pentru decisiva partidă cu Franța, de sâmbăta viitoare, în preliminariile pentru Euro 2012. Unii nu joacă pentru echipele de club, alții au conflicte cu antrenorii, în timp ce majoritatea celor care au mari șanse să apere culorile României arată o formă oscilantă în ultima vreme. În aceste condiții, este posibil să existe surprize în alcătuirea echipei care va începe partida de pe „Stade de France”. Selecționerul nu va renunța probabil la așezarea 4-4-2 pe care a impus-o de la instalarea la echipa națională. Este posibil să vedem totuși la Paris un Bogdan Stancu jucând ce joacă la Steaua, retras în spatele unui singur vârf, care se va alege între Marica, Daniel Niculae și Bilașco.
Destule posturi deficitare
Posturile deficitare sunt cele de fundaș dreapta, acolo unde Maftei pare că are cele mai mari șanse să apară. Acesta vine însă după perioada tulbure pe care a trăit-o după ce s-a întâmplat cu Unirea Urziceni în ultimul timp. Apoi, Răzvan nu are prea multe opțiuni în ceea ce privește alegerea celui de-al doilea mijlocaș central care să-i fie pereche lui Rădoi. Contestatul Florescu rămâne în continuare cu cele mai mari șanse de a fi titular și la Paris. Lucescu ar fi vrut să joace acest meci cu Ghioane, dar Tibi nu a evoluat în ultima vreme pentru Dinamo Kiev.
Situația nu e mai strălucită nici pe flancuri. Cristi Tănase, într-o oarecare formă la Steaua, urmând să-i ia locul lui Torje în dreapta, în timp ce Deac nu mai pare o soluție viabilă pentru banda stângă, după evoluțiile dezamăgitoare de la Schalke.
Cine dă gol?
Una din problemele arătate în „dubla” cu Albania și Belarus a fost sterilitatea atacanților.Bilașco și Marica nu sunt în cea mai bună formă, astfel că Răzvan rămâne doar cu alternativa unui cuplu Stancu – Niculae
8 zile mai sunt până la meciul de la Paris, cu Franța
Lobonț
A apărat în doar trei meciuri în acest sezon, Supercupa Italiei, 1-3 cu Inter, 1-0 tot cu Inter în campionat și cu CFR, în Ligă, 2-1. Maftei Joacă meci de meci la Urziceni, o echipă destrămată de plecările masive de jucători. Maftei e încă afectat de ratarea transferului la Rapid.
Tamaș
Nu a jucat în ultimele două meciuri din cauza unei ușoare accidentări. A fost suplinit cu brio de spaniolul Ibanez, astfel că poate ajunge rezervă.
Chivu
A avut probleme cu Benitez, românul răbufnind la înfrângerea cu Roma din campionat. E considerat de presa din „Cizmă” cel mai slab fundaș al campioanei.
Raț
A fost criticat de Mircea Lucescu pentru evoluția din primul meci din Ligă, cu Partizan. S-a revanșat marți, în victoria de la Braga, când a evoluat foarte bine.
Cristi Tănase E unul dintre oamenii de bază ai Stelei și printre puținii constanți în evoluții. A marcat unicul gol al roș‑albaștrilor la Liverpool. Rădoi E titular la Al-Hilal, unde reușește să apară și pe lista marcatorilor, deși vorbim de un campionat de valoare îndoielnică.
Florescu
Este titular la Alania. A jucat 19 meciuri în acest sezon pentru formația rusă, în care a reușit un singur gol.
Ciprian Deac A jucat doar 46 de minute până acum în 1.Bundesliga! În ultimele două meciuri ale lui Schalke 04, Deac nici n-a mai fost inclus în lot!
Bogdan Stancu E de departe cel mai în formă jucător al formației pregătite de Lăcătuș. Evoluțiile sale la Steaua atât din campionat, cât și din Europa au fost apreciate de toată lumea.
Daniel Niculae Este unul dintre preferații lui Guy Lacombe, antrenorul lui AS Monaco. Atacantul a fost titular în șase meciuri în acest sezon și a marcat patru goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER